Radisson Blu Aurum Brașov – un proiect despre memorie, spațiu și imagine
Unele proiecte nu încep cu o schiță sau cu un brief clar, ci cu o poveste.
Proiectul pentru Radisson Blu Aurum Brașov a pornit din dorința de a construi o identitate vizuală care să nu fie doar decorativă, ci ancorată în istoria locului și integrată firesc în arhitectura contemporană a hotelului, în cadrul unui demers creativ dezvoltat împreună cu NOYK.
Am fost implicat atât în realizarea artwork-ului, cât și în fotografia de arhitectură și interior, două componente care s-au influențat reciproc pe parcursul întregului proces creativ.
Artwork –  povestea
Conceptul vizual al lucrărilor pornește de la istoria Bastionului Aurar, un reper al Brașovului medieval, activ între secolele XV–XVIII. Cercetarea în arhive, detaliile breslei aurarilor și urmele arhitecturii vechi au devenit punctul de plecare pentru o serie de imagini care nu ilustrează istoria literal, ci o reinterpretează poetic.
Personajele, costumele și bijuteriile au fost construite ca simboluri: o legătură între meșteșug, materie prețioasă și fragilitatea timpului. Fundalurile desenate manual și paleta cromatică calmă susțin o stare de eleganță tăcută, gândită să însoțească oaspetele fără a-l copleși.
Artwork-urile sunt prezente în camere, pe coridoare și în spațiile comune, devenind parte din arhitectură, nu simple obiecte decorative.
Fotografia de arhitectură – spațiul ca experiență
Fotografia a venit ca o continuare naturală a poveștii. Am documentat hotelul din interior spre exterior, urmărind nu doar designul, ci modul în care lumina, materialele și liniile arhitecturale creează atmosferă.
Camerele, coridoarele, zonele de lounge și spațiile de conferință au fost fotografiate cu accent pe ritm, perspective și relația dintre gol și plin. Am evitat imaginea strict comercială, căutând cadre care să transmită senzația de liniște, rafinament și timp suspendat.
Un element aparte al proiectului îl reprezintă fotografiile alb-negru cu Brașovul, integrate în interiorul hotelului. Aceste imagini creează un dialog vizual între oraș și spațiul interior, între trecutul urban și prezentul arhitectural.
Un proiect unitar
Pentru acest proiect au fost realizate și peste 200 de elemente grafice – de la materiale tipărite până la detalii funcționale – toate construite în jurul aceleiași povești vizuale. Coerența a fost esențială: fiecare imagine, fiecare textură, fiecare cadru fotografic trebuia să vorbească aceeași limbă.
Back to Top